Guvernul Victor Ponta: ”cel mai cinstit Guvern din România”

După cum știți, premierul Victor Ponta a anunțat ieri componența noului Guvern. Fiindcă nu am încredere în televiziunile ”mogulilor”, am intrat pe nașul.tv și am rămas șocată de ceea ce am aflat despre ”cel mai cinstit Guvern din România”. Dacă nu vreți să fiți păcăliți în continuare de acești oameni corupți care au ajuns unde și-au dorit, vă propun să vă uitați la emisiunea Nașul din 1 mai. Îl găsiți aici.

Treziți-vă români și nu vă lăsați păcăliți și la alegerile din noiembrie!

PRSA – Relații Publice redefinite

Nu am mai reușit să postez nimic în ultima vreme, fiindcă licența mi-a cam ocupat tot timpul. Însă, toate lucrurile urâte au și o parte bună iar mie îmi place să găsesc acea parte pozitivă. Poate unii dintre voi vă mai amintiți că în luna decembrie a anului trecut am postat un articol despre redefinirea relațiilor publice pentru secolul XXI! Am considerat că este o oportunitate excelentă de a contribui la acest brainstorming, de aceea am trimis și eu o propunere, dar spre dezamăgirea mea, ori de câte ori verificam pe site, nu se pomenise nimic despre noua definiție. Astăzi, căutând sursa unei definiții de relații publice, am intrat din nou pe site-ul Societății Americane de Relații Publice (PRSA). Și ce să vezi?

După 1447 de voturi, sute de observaţii, numeroase comentarii şi aproape un an de cercetări, suntem încântați să anunțăm definiţia modernă a relaţiilor publice. Pe baza unui vot public, ce a avut loc între 13-26 februarie 2012, dintre cele trei variante de definire, majoritatea practicienilor a optat pentru varianta cu numărul 2. Aceasta a primit 671 voturi, adică 46,1 % din totalul de 1447 de voturi acordate. 

“Relaţiile publice reprezintă un proces de comunicare strategică, ce construieşte relaţii reciproc avantajoase între organizaţii şi publicurile lor.”

Ce părere aveți despre noua definiție?

Cum afli ce site-uri te urmăresc şi trimit mai departe informaţiile tale

Collusion, un add-on de Firefox, îţi arată în timp real ce site-uri preiau informaţiile tale şi le trimit mai departe.

“Dacă nu plăteşti pentru ceva înseamnă că nu eşti clientul. Eşti produsul care se vinde” (Andrew Louis).

Cu acest citat începe pagina demo a aplicaţiei Collusion, creată ca add-on pentru browser-ul Mozilla Firefox, care te ajută să înţelegi care site-uri accesate de tine îţi urmăresc informaţiile şi care trimit mai departe datele tale.

Collusion tinde să ofere o transparenţă cât mai mare userilor prin crearea vizuală a răspândirii datelor personale către diverse companii, în timpul browsing-ului. De fiecare dată când observă un transfer de date către un tracker, aplicaţia marchează în codul culorilor acţiunile site-urilor care manipulează informaţiile tale.

Citește toată știrea aici!

PR pentru organizatii politice!

În sfârșit s-a terminat și sesiunea aceasta. Vreau să împărtășesc cu voi experiența mea de la examenul la “Relații Publice pentru organizații politice”. Pentru acest examen, a trebuit să ne organizăm în grupe și să realizăm o campanie de PR pentru un anumit partid. Din mai multe motive, grupa noastră a trebuit să reprezinte partidul PNȚCD, care după cum știți, a jucat un rol foarte important în poltica românească, între anii 1996-2000. În prezent, partidul acesta a dat senzația că trăiește excesiv în trecut și nu reușește să se reinventeze, pentru a răspunde nevoilor electoratului. Consider că cea mai mare problemă a PNȚCD-ului este faptul că nu reușeste să obțină mai mult de 2% la alegeri și că poporul român și-a pierdut complet încrederea în aceasta. De ce? Fiindcă PNȚCD nu reușește de foarte mulți ani să își rezolve conflictele interne și nesfârșitele certuri în rândul diferitelor grupări din partid. O altă problemă pe care am identificat-o este chiar lipsa unui specialist în relații publice care să se ocupe de imaginea partidului. Fiind un partid mic, care de mai mult de 10 ani nu a intrat în Parlament, PNȚCD nu beneficiază de atenția mass-media ca și celelalte partide, dar nici nu a recurs la alte modalități precum realizarea unor spoturi electorale sau a unor afișe care să atragă atenția românilor.

Mai jos, puteți vedea una dintre spoturile electorale realizate de mine pentru această campanie. Poate unii consideră că aceasta abdică de la tradiționalism și valori la care ține partidul PNȚCD, dar eu sunt de părere că tradițiile și valorile românești trebuie păstrate altfel, nu prin ignorarea cerințelor prezentului.

Purtătorul de cuvânt al DGA Bacău, prins LA FURAT

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) Bacău, Roland Filipescu, este cercetat de procurori după ce a fost prins luni seară în timp ce încerca să iasă dintr-un hipermarket cu marfă neplătită, au declarat, pentru NewsIn, surse judiciare.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/purtatorul-de-cuvant-al-dga-bacau-prins-la-furat-in-hypermarket_913781.html#ixzz1mNGzQ63l